Direcţia Naţională Anticorupţie precizează că Secretariatul Executiv al GRECO şi cel al Comitetului Moneyval susţin, într-un răspuns transmis instituţiei, că nu au fost consultate sau informate de autorităţile române cu privire la adoptarea OUG 7/2019.
"Secretariatul Executiv al GRECO - Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi cel al Comitetului Moneyval (Comitet de experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor), ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, susţin că nu au fost consultate ori informate de către autorităţile române asupra adoptării OUG 7/2019 privind modificarea legilor Justiţiei", arată DNA, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.
Sursa citată evidenţiază că, într-o scrisoare de răspuns adresată conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, reprezentanţii GRECO şi Moneyval atrag atenţia asupra unor recomandări anterioare, în sensul în care numirea judecătorilor şi a procurorilor în funcţii de conducere trebuie făcută pe baza unor criterii adecvate, clare şi obiective, luând în considerare experienţa şi rezultatele obţinute şi, de asemenea, îşi întăresc opinia că nou-înfiinţata Secţie pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie trebuie desfiinţată.
DNA menţionează că, în acelaşi document, se reafirmă îngrijorarea privind utilizarea excesivă a procedurii de legiferare prin ordonanţe de urgentă şi că România este membru al GRECO din anul 1999 şi începând din 2017 face obiectul unei evaluări ad-hoc din partea organizaţiei, ca urmare a modificărilor succesive din ultima perioadă aduse cadrului care reglementează legislaţia din domeniul Justiţiei.
Reprezentanţii GRECO susţin că situaţia creată ca urmare a adoptării Ordonanţei 7/2019 va fi avută în vedere la următorul raport de evaluare al GRECO ce va fi discutat la reuniunea din 17 - 21 iunie 2019.
Direcţia Naţională Anticorupţie reaminteşte că, urmare a şedinţei procurorilor DNA, întruniţi în Adunarea generală la data de 26 februarie, în temeiul Hotărârii 95/20.02.2019 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a decis, între altele, sesizarea reprezentanţilor GRECO şi a Comitetului Moneyval, ambele organisme din cadrul Consiliului Europei, cu privire la modul în care OUG 7/2019 va afecta eficienţa organelor de urmărire penală din perspectiva infracţiunilor de combatere a corupţiei şi a spălării banilor.
AGERPRES