x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA: Liberalul Marian Petrache, cercetat pentru fraudă la alegerile locale

DNA: Liberalul Marian Petrache, cercetat pentru fraudă la alegerile locale

27 Iun 2016   •   11:30
DNA: Liberalul Marian Petrache, cercetat pentru fraudă la alegerile locale
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Liberalul Marian Petrache va fi anchetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru fraudă la alegerile locale, după ce dosarul a fost declinat la DNA, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Claudia Burada.


Poliţiştii ilfoveni au început cercetări în acest caz, existând suspiciuni de corupere a alegătorilor, iar dosarul a fost declinat de la Parchetul Judecătoriei Buftea către DNA.

Pe 11 iunie, Marian Petrache, preşedintele PNL Ilfov, declara într-o conferinţă de presă că este normal ca Parchetul să cerceteze dacă există o plângere împotriva sa privind alegerile locale, adăugând că, dacă procurorii descoperă că a făcut ceva, să suporte consecinţele.

"Parchetul mi se pare firesc să ia act de toată chestia asta şi să cerceteze, nu e niciun fel de problemă şi nu-mi convine deloc să rămân cu blamul că nu ştiu ce am făcut. Dacă descoperă pe undeva Parchetul că eu am făcut ceva, suport consecinţele. Nu o să găsească", afirma el.

Petrache a făcut această precizare fiind întrebat de jurnalişti cum comentează înregistrările difuzate de mass-media în care el ar discuta despre aducerea unor alegători cu maşinile la secţiile de vot cu ocazia alegerilor locale din 5 iunie.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Marian Petrache dna pnl alegeri locale