Doi minori instituţionalizaţi au fost găsiţi în imobile aparţinând unui bărbat de 52 de ani din judeţul Călăraşi, care este reţinut pentru lipsire de libertate şi infracţiuni la viaţa sexuală.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi transmis, sâmbătă, AGERPRES, bărbatul din localitatea Fundeni Frunzăreşti, depistat în urmă cu o zi, este principalul suspect în cazul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa.
"În fapt, pe baza informaţiilor colegilor din cadrul Poliţiei Capitalei, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi au identificat în locuinţa suspectului un minor şi la o adresa din Bucureşti un alt minor, ambii instituţionalizaţi, despre care, din primele verificări, există indicii că ar fi victime ale celui în cauză", se precizează în comunicat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Bianca Ghiveci, a declarat pentru AGERPRES că cercetările în acest dosar continuă cu suspectul în stare de reţinere.
Poliţiştii urmează să-i audieze şi pe cei doi minori, în prezenţa unui psiholog de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi.
AGERPRES
Secretarul de stat la Ministerul Sănătății Andrei Baciu susține că restricțiile ar putea fi ridicate la 1 iunie în contextul în care numărul infectărilor este în ușoară scădere. Anularea unor restricții...
Un amplu exercițiu militar s-a desfășurat la Marea Neagră. Artileriștii de pe uscat au tras asupra unor ținte din largul mării.
Militarii din cadrul Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru...
Secretarul de stat Andrei Baciu a anunțat că spitalele din România vor avea încă 73 de paturi pentru terapie intensivă. Acestea vor fi folosite pentru bolnavii COVID în stare gravă.
Andrei Baciu a declarat...
Șase avalanșe s-au produs în acest weekend pe teritoriul României, în diferite zone ale Munților Carpați. Două persoane au fost acoperite parțial de zăpadă, dar au scăpat cu viață.
Șase avalanșe s-au...
Loto 6/49 18 aprilie 2021. Duminica, 18 aprilie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de joi, 15 aprilie, Loteria Romana a...
Doi agenți de Poliție au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul Pitești. Ei sunt cercetați într-un dosar de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Procurorul care instrumentează cazul bărbatului...
Aproape 100 de persoane au fost rănite, după ce un tren de pasageri a deraiat, duminică după-amiază, în apropierea oraşului egiptean Cairo, anunţă echipele de intervenţie, conform agenţiei Associated...
Premierul Florin Cîțu a anunțat că a vorbit cu ministrul de Interne, Lucian Bode, despre bărbatul din Pitești care a murit după ce a fost imobilizat de polițiști. I-am cerut ministrului o anchetă rapidă, cei...
Premierul Florin Cîțu a declarat duminică că a căutat și nu a găsit informarea vicepremierului Dan Barna privitoare la neconcordanțele din datele privind morții de COVID. Este posibil să fie pe drum, a comentat...
Declarația președintelui PNL, Ludovic Orban, care a spus că miniștrii care își critică premierul trebuie să aibă bagajele făcute este „foarte bună”, potrivit primului ministru Florin Cîțu. El a declarat...
Premierul Florin Cîțu a anunțat că miniștrii din cabinetul său vor fi evaluați doar în funcție de realizări, nu și de declarații. Anunțul a fost făcut după ce mai mulți lideri USR-PLUS, inclusiv...
Premierul Florin Cîțu a anunțat duminică, la finalul ședinței Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, că în România sunt 20 de paturi libere la ATI. În paralel, rata de vaccinare a...
Senatorul PSD, Vasile Dîncu, susține că nu i-a plăcut niciodată Ion Rădoi, liderul sindicatului Metrorex și fost parlamentar social-democrat. Mai mult, Vasile Dîncu crede că ministrul Transporturilor, Cătălin ...
Papa Francisc s-a întors, duminică, la balconul bazilicii Sf. Petru în ziua în care se împlinesc 515 ani de la momentul când Papa Iulian al II-lea a pus prima piatră de temelie. Suveranul Pontif a citit pasajul di...
După ce un membru de partid și-a ispășit pedeapsa, are dreptul să își revendice un loc în partid, spune Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, referindu-se la fostul lider al...