Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a deschis un dosar penal având ca obiect accidentul rutier petrecut vineri dimineaţă pe centura de vest a municipiului Ploieşti, în care au fost implicate un autobuz şi o autobasculantă.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, autobuzul, în interiorul căreia se aflau 34 de pasageri, efectua o cursă regulată de transport de persoane pe ruta comuna Măneşti - Ploieşti.
În urma accidentului a rezultat decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 28 de persoane (dintre care 16 fiind grav rănite), 4 fiind minori cu vârste între 9 şi 17 ani.
Din primele cercetări a rezultat că autobuzul a lovit din spate autobasculanta aflată în mişcare pe aceeaşi direcţie de mers.
La locul accidentului s-a deplasat o echipă complexă formată din ofiţeri criminalişti şi ofiţeri de poliţie rutieră pentru a efectua cercetarea la faţa locului. AGERPRES