x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DREPT LA REPLICĂ. Ministerul Justiției recunoaște că avocații vor avea nevoie de certificat ORNISS, dar susține că asta vine în sprijinul clienților

DREPT LA REPLICĂ. Ministerul Justiției recunoaște că avocații vor avea nevoie de certificat ORNISS, dar susține că asta vine în sprijinul clienților

11 Apr 2023   •   15:49
DREPT LA REPLICĂ. Ministerul Justiției recunoaște că avocații vor avea nevoie de certificat ORNISS, dar susține că asta vine în sprijinul clienților

Ministerul Justiției, prin intermediul Compartimentului pentru Comunicare, confirmă, într-un drept la replică transmis pe adresa redacției, faptul că modificările aduse Codului de procedură penală instituie obligația avocatului de a deține certificat ORNISS, dacă urmează să reprezinte părțile sau partea vătămată într-un proces penal în cadrul căruia sunt folosite ca mijloace de probă informații clasificate.

Reacția instituției citate vine după ce Jurnalul a dezvăluit că “Avocații care n-au << binecuvântare >> de la SRI riscă să fie înlocuiți în procese, din oficiu, cu cei care au” și argumentează că dreptul unui justițiabil de a-și alege în mod liber avocatul este respectat pe deplin, cu condiția ca acest avocat să fie, însă, posesor al unei autorizații eliberate de cei care gestionează soarta informațiilor clasificate. Se invocă, în acest drept la replică, o decizie a CCR din anul 2018, pe care, prin aceste modificări operate, Guvernul ar fi pus-o în acord cu noua legislație procesual penală. Redăm, în continuare, “sumarul executiv” al acestui drept la repilcă.

 

Referitor la articolul cu titlul Codul lui Predoiu: Avocații care n-au „binecuvântare” de la SRI riscă să fie înlocuiți în procese, din oficiu, cu cei care au, apărut pe site-ul jurnalul.ro, în data de 10.04.2023, https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/camera-deputatilor-cod-penal-informatii-reglementari-adoptate-928698.html, pentru corecta informare a cititorilor, Ministerul Justiției solicită publicarea următorului Drept la replică:

 

1. Intervenția legislativă asupra art.352 alin.11 și 12 din Codul de Procedură Penală a fost făcută pentru a respecta Decizia CCR nr.21/ 2018 pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil.

2. Sensul intervenției, precum și efectul acesteia nu limitează dreptul la apărare prin restrângerea posibilității apărării doar prin „avocați autorizați de SRI”.

3. Intervenția echilibrează raporturile dintre dreptul la apărare și protecția informațiilor clasificate în favoarea dreptului la apărare.

4. Spre deosebire de situația anterioară intervenției, orice persoană acuzată într-un dosar care include informații clasificate are dreptul să ia cunoștință de conținutul tuturor acestor informații calsificate, indirect, prin intermediul unui avocat. În mod necesar, avocatul poate avea acces la aceste informații în măsura în care deține dreptul de acces la aceste informații.

5. Orice persoană este complet liber să își aleagă un avocat pentru a lua la cunoștință de conținutul informațiilor clasificate și a-i fi asigurată apărarea, dintre avocații care au acces la astfel de informații. În caz de refuz și numai în caz de refuz, instanța va desemna un avocat din oficiu dintre cei care au acces la informații clasificate.

6. Întreg conținutul normativ al intervenției, respectiv regulile care decurg din aceasta, sunt în linie nu numai cu decizia CCR, ci și cu jurisprudența CEDO incidentă în situația asigurării apărării în dosarele care includ informații clasificate.

×
Subiecte în articol: ministerul justitiei