x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dumitru Dragomir, condamnat la șapte ani de închisoare

Dumitru Dragomir, condamnat la șapte ani de închisoare

23 Iun 2016   •   13:48
Dumitru Dragomir, condamnat la șapte ani de închisoare

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare în urma deciziei de joi a Tribunalului Bucureşti, în dosarul în care acesta este acuzat de evaziune fiscală şi delapidare în legătură cu vânzarea drepturilor de televiziune, scrie agerpres.ro.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată în noiembrie 2014, sub control judiciar, pentru evaziune fiscală, delapidare, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani - infracţiuni ce ar fi avut drept urmare şi diminuarea corelativă a patrimoniului Ligii cu suma de aproximativ 2,8 milioane de euro. 

Împreună cu Dumitru Dragomir au fost trimise în judecată alte 42 de persoane de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. 

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii iunie 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al LPF, i-a determinat, cu intenţie, pe membrii Adunării Generale a LPF să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL, în vederea vânzării drepturilor de televiziune aferente pachetelor 3, 4, 5, 6, 7 şi 9 pentru sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014, cunoscând faptul că prestaţiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestaţii nemaiputând fi, de altfel, executate, întrucât oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă). 

"În urma încheierii, în aceste condiţii, a contractului de mandat nr. 2963/27.06.2011, în perioada 2011-2013, inculpatul Dumitru Dragomir a plătit, în mod succesiv, în numele LPF, în contul SC Capital Properties SRL (reprezentată de inculpatul Mihai Corbu) un comision în sumă totală de 12.102.648 lei - în trei tranşe eşalonate pe trei ani - respectiv 2011, 2012 şi 2013", susţine Parchetul. 

Potrivit procurorilor, activitatea infracţională desfăşurată de Dumitru Dragomir a avut drept urmare şi diminuarea corelativă a patrimoniului LPF cu suma de aproximativ 2.800.000 euro, iar sumele transferate de Ligă în contul SC Capital Properties SRL au fost virate ulterior de Mihai Corbu şi Alexandru-Mădălin Radu-Arhire mai întâi în conturile unor societăţi comerciale de "tranzit", iar din acestea în conturile unor societăţi comerciale cu comportament de tip "fantomă" - controlate de Tiberiu-Constantin Negoescu şi Cristian-Nicolae Păun, de unde au fost retrase în numerar şi restituite "la sacoşă" dispunătorilor plăţilor. 

"De asemenea, în cursul anului 2013, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al LPF, a înregistrat în documentele contabile ale Ligii, precum şi în celelalte documente legale (declaraţii fiscale) operaţiuni fictive constând în achiziţii nereale de servicii în valoare de 3.250.800 lei de la SC Capital Properties SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi cauzând un prejudiciu estimat bugetului de stat în cuantum total de 1.300.320 lei", arată anchetatorii. 

×
Subiecte în articol: dumitru dragomir inchisoare fotbal