x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Familia Iohannis a pierdut definitiv casa din centrul Sibiului

Familia Iohannis a pierdut definitiv casa din centrul Sibiului

07 Apr 2016   •   23:10
Familia Iohannis a pierdut definitiv casa din centrul Sibiului

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu a primit cererea de radiere a dreptului de proprietate al familiei Iohannis asupra casei pierdute în instanţă anul trecut, au precizat joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.

"Astăzi la amiază (joi - n.r.) am primit actele oficiale pe care le-au trimis ei (Administraţia Finanţelor Publice Sibiu - n.r.). Actele au fost înregistrate la Cadastru Sibiu, până în 18 aprilie au termen, probabil că se vor face contestaţii şi după contestaţii vor merge la registratorul şef şi pe urmă în justiţie", au precizat surse din OCPI Sibiu.

Familia preşedintelui Klaus Iohannis a pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

În luna noiembrie a anului trecut, Curtea de Apel Braşov a respins recursul declarat de Klaus şi Carmen Iohannis şi a menţinut decizia Tribunalului Braşov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu.

Potrivit deciziei de miercuri a ÎCCJ, contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva hotărârii instanţei, din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, se va judeca la Curtea de Apel Piteşti.

Instanţa supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară, decizia fiind definitivă.

Presa locală a relatat faptul că imobilul în cauză a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii '70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: casa sibiu klaus iohannis