Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiștii au fost sesizați în data de 27 mai cu privire la dispariţia fetiței Stan Raisa Maria Nicoleta, în vârstă de 2 ani şi 5 luni, fiind conturate indicii cu privire la faptul că aceasta ar fi putut fi victima unor acţiuni de violenţă.
În urma cercetărilor efectuate şi căutărilor extinse efectuate în zonă de o echipă complexă, a fost identificat cadavrul fetiței într-o zonă cu vegetaţie abundentă situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima data în viaţă şi s-a efectuat cercetarea la faţa locului.
„În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare”, se arată în comunicat.
Conform procurorilor, s-a conturat ipoteza conform căreia un minor de 15 ani a fost persoana care a produs leziunile de violenţă menţionate anterior, în urma cărora a rezultat decesul victimei.
Aceștia arată că relevantă a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor, în urma examinării fizice a acestuia.
„Conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei Stan Raisa Maria Nicoleta”, se mai spune în documentul citat.
Procurorii arată că minorul, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei datorată vârstei foarte fragede, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil
cuţit, şi a strangulat-o folosind o funie din material textil.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor calificat și va fi prezentat joi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii infracţiunilor în raport de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.