x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul primar din Reghin și mai mulți angajați, trimiși în judecată pentru achizițiile din pandemie

Fostul primar din Reghin și mai mulți angajați, trimiși în judecată pentru achizițiile din pandemie

de Redacția Jurnalul    |    27 Feb 2023   •   10:00
Fostul primar din Reghin și mai mulți angajați, trimiși în judecată pentru achizițiile din pandemie

Fostul primar al orașului Reghin, Maria Precup, precum și mai mulți angajați din cadrul Primăriei, au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție, legate de achizițiile din timpul pandemiei. Aceasta ar fi cumpărat dezinfectant neautorizat și a plătit cu 545% mai mult.

Potrivit DNA, Maria Precup, la data faptei primar al municipiului Reghin, județul Mureș, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Alături de fostul primar au fost trimiși în judecată și Mirela Minodora Rădoi, la data faptei secretar general al Primăriei municipiului Reghin, județul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Natalia Ramona Moldovan, la data faptei consilier în cadrul Biroului Achiziții Publice, Management de Proiecte din Primăria municipiul Reghin, județul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la infracțiunea de fals intelectual și uz de fals, precum și Crina Cristina Slev, la data faptei consilier al primarului municipiului Reghin, județul Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

A mai fost trimisă în judecată și o persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2 aprilie – 26 iunie 2020, Maria Precup, în calitate de primar al municipiului Reghin, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat achitarea în mod nelegal către societatea omului de afaceri, trimis în judecata în prezenta cauză, a sumei totale de 456.960 lei (TVA inclus), ce reprezintă contravaloarea unei cantități de 3.000 litri dezinfectant de mâini, care nu era autorizat la comercializare în România și care ar fi fost achiziționat la un preț cu 545% mai mare decât prețul furnizorului inițial.

„De precizat este faptul că nici la momentul emiterii prezentului rechizitoriu nu exista vreun site în limba rămână pe care să figureze dezinfectantul de mâini respectiv cu eticheta în limba română, cu traducerea compoziției chimice și a modului de utilizare. Concret, pentru a „ocoli” prevederile legale care impuneau instituțiilor publice un prag de 135.060 lei până la care autoritatea contractantă putea achiziționa direct produse și servicii, inculpata ar fi divizat comanda în patru contracte distincte. În cazul unuia dintre ele ar fi și achitat anticipat comanda, în condițiile în care cantitatea de dezinfectant nici nu fusese achiziționată de societatea comercială a omului de afaceri, trimis în judecata în prezenta cauză. O parte din documentele (patru referate de necesitate) care ar fi stat la baza achiziției cantității de dezinfectant, menționată mai sus, ar fi fost întocmite și antedatate de către Moldovan-Verdeș Adrian-Ioan, în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protecție Civilă din cadrul primăriei municipiului Reghin, județul Mureș, la instigarea inculpatei Moldovan Natalia-Ramona”, potrivit DNA.

În acest caz, au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Totodată, Primăria municipiul Reghin s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată în rechizitoriu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, la data de 3 noiembrie 2022, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Adrian Ioan Moldovan Verdeș pentru săvârșirea a patru infracțiuni de fals intelectual.

„În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an și patru luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Mureș”, mai arată DNA.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: primar reghin maria precup judecata