Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, trimis în judecată pentru corupție
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu referitor la realizarea unor lucrări la Herghelia Mangalia şi pe malul Lacului Corbu. Acesta se află deja în detenție pentru două infracţiuni de abuz în serviciu.
În perioada 2009 - 2013, el a încălcat atribuţiile de serviciu, ca ordonator principal de credite şi gestionarea bugetului, cu privire la realizarea acestor lucrări, care nu aparţineau Consiliului Judeţean Constanţa.
"Lucrările ar fi fost executate de către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare, RAJDP ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată şi ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către Daniel Nicuşor Constantinescu. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare", arată DNA.
Constantinescu a făcut toate demersurile pentru amenajarea malurilor şi realizarea unui drum acces către Lacul Corbu, modernizarea şi reabilitarea Hergheliei Mangalia, obiective care nu aparțin domeniul public.
Prejudiciul se ridică la 5.570.821 lei. Consiliul Judeţean Constanţa se constituie parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunerea menţinerii măsurilor asigurătorii.

Ştiri din .ro
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Polițiștii care au greșit la Onești, dați pe mâna Parchetului
Vaccinarea anti-Covid-19. Peste 38.500 de români, imunizați în ultimele 24 de ore
Operațiunea „Trump se întoarce pe 4 martie”. Măsuri sporite de securitate la Capitoliu
Criminalul de la Onești, transferat la Spitalul Județean Bacău, „Starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră”
O fostă concurentă de la iUmor a povestit cum a fost abuzată de medicul stomatolog

VIDEO: Cîţu: Nu iau în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Capitală propusă de HORECA
Ministerul Sănătății e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport din aer liber
Trei tineri premiați cu câte 10.000 de lei la concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională”
