x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gabriel Oprea, la DNA. I s-a pus sechestru pe bunuri

Gabriel Oprea, la DNA. I s-a pus sechestru pe bunuri

de Antena 3    |    04 Mai 2016   •   11:04
Gabriel Oprea, la DNA. I s-a pus sechestru pe bunuri

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne și fost preşedinte UNPR, a ajuns miercuri dimineaţă la DNA, unde a stat în jur de 15 minute.

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a fost chemat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi înştiinţat de măsura sechestrului asiguratoriu dispusă în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unei maşini din bugetul DIPI, potrivit antena3.ro.

Iată comunicatul DNA:

În completarea comunicatului nr. 207/VIII/3 din 2 martie 2016, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au instituit măsura sechestrului asigurător, asupra mai multor clădiri și terenuri situate în municipiul București, respectiv județul Ilfov și Giurgiu ce aparțin inculpaților Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe și Pavel Gabriel-Nicolae, până la concurența sumei de 410.000 lei.

Această măsură asigurătorie a fost dispusă de procurorii anticorupție în vederea recuperării pagubei produse prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, reținută în sarcina lor.

Inculpaților Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe și Pavel Gabriel-Nicolae le-a fost adusă la cunoștință ordonanța privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispozițiile CPP.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

×
Subiecte în articol: gabriel oprea dna sechestru bunuri