Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, susţine că hotărârile CSAT şi protocoalele secrete au afectat administrarea justiţiei şi „sunt bombe puse la temelia statului de drept”. Preşedintele UNJR reclamă faptul că ofiţeri ai SRI s-au comportat ca organe de cercetare penală, în condiţiile în care acest lucru le era strict interzis de lege.
„Hotărârile CSAT şi protocoalele secrete, care au afectat administrarea justiţiei, sunt bombe puse la temelia statului de drept. Există un principiu simplu şi clar ce stă la temelia statului de drept (rule of law - domnia legii) şi a democraţiei: justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Nu în numele hotărârilor secrete ale CSAT, nu în numele protocoalelor secrete, ci a legii”, declară Dana Gîrbovan, într-un mesaj postat joi pe Facebook.
Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat procoale secrete de cooperare cu Serviciul Român de Informaţii. Până acum, a fost desecretizat doar protocolul dintre parchetul General şi SRI
„Acesta este principiul fundamental al domniei legii care funcţionează peste tot în lumea democratică. Nu poţi respecta o lege care e nepublică, cu atât mai mult nu poţi fi tras la răspundere în baza unei legi care e nepublică. Dacă acceptăm încălcarea acestei reguli fundamentale, acceptăm că, în numele diverselor deziderate, slogane sau ideologii care apar nobile pe moment, putem face deviaţii, ocoliri sau putem pune în paranteză democraţia şi statul de drept. Efectul este subminarea democraţiei, compromiterea bunei funcţionări a statului şi a încrederii dintre cetăţean şi stat. De aceea am susţinut şi susţin că toate aceste acte secrete care, pe de o parte, au adăugat la lege, iar, pe de altă parte, au inclus prevederi contrare legii, nu au fost altceva decât bombe aşezate la temelia statului de drept. Cine susţine că astfel de acte secrete, ce au afectat administrarea şi funcţionarea justiţiei sau desfăşurarea procedurilor judiciare, au fost necesare, ori că au fost eficiente, ori că trebuie văzut contextul în care au fost încheiate, ratează exact esenţa statului de drept, cu efect direct în compromiterea încrederii în justiţie şi democraţie”, spune Dana Gîrbovan.