x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Instanţa supremă menţine măsura arestării preventive în cazul lui Mazăre, în dosarul 'Polaris'

Instanţa supremă menţine măsura arestării preventive în cazul lui Mazăre, în dosarul 'Polaris'

04 Iun 2019   •   13:10
Instanţa supremă menţine măsura arestării preventive în cazul lui Mazăre, în dosarul 'Polaris'

Instanţa supremă a decis marţi menţinerea măsurii arestării preventive în cazul fostului edil al Constanţei, Radu Mazăre, care a fost luată în dosarul ''Polaris''.

Decizia nu este definitivă.

''În baza art. 399 alin. 10 Cod de procedură penală raportat la art. 208 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 6 iunie 2019 până la data de 4 august 2019, inclusiv. În baza art. 399 alin. 10 Cod de procedură penală raportat la art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare'', este decizia instanţei.

Un complet de trei judecători de la Instanţa supremă a discutat, marţi, cererea fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, de revocare a mandatului de arestare preventivă emis în dosarul ''Polaris'', după plecarea sa din ţară. Procurorul DNA a cerut menţinerea acesteia.

Pe 3 mai, Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul în care a fost acuzat că a oferit discreţionar un contract firmei de salubritate Polaris Holding. Decizia nu este definitivă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Radu Mazăre