x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ioan Niculae obţine încă o decizie în instanţă privind eliberarea condiţionată din închisoare

Ioan Niculae obţine încă o decizie în instanţă privind eliberarea condiţionată din închisoare

10 Noi 2021   •   16:22
Ioan Niculae obţine încă o decizie în instanţă privind eliberarea condiţionată din închisoare

Judecătoria Medgidia a admis, miercuri, cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, după ce omul de afaceri a executat nouă luni din pedepsa de cinci ani primită în dosarul "Interagro". Decizia însă nu este însă definitivă, iar procurorii pot face contestaţie.

 

Este a doua decizie favorabilă primită în instanţă de Ioan Niculae, prima fiind dată tot de Judecătoria Medgidia în luna mai, însă hotărârea a fost desfiinţată la apel de Tribunalul Constanţa.

Pe 18 februarie 2021, patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

×
Subiecte în articol: ioan niculae