x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Judecarea dosarului ”Tracia - Asesoft” în care Sebastian Ghiţă şi alte opt persoane au fost acuzaţi de înşelăciune a încetat urmare a prescripţiei

Judecarea dosarului ”Tracia - Asesoft” în care Sebastian Ghiţă şi alte opt persoane au fost acuzaţi de înşelăciune a încetat urmare a prescripţiei

03 Mar 2016   •   16:05
Judecarea dosarului ”Tracia - Asesoft” în care Sebastian Ghiţă şi alte opt persoane au fost acuzaţi de înşelăciune a încetat urmare a prescripţiei

Judecarea dosarului ”Tracia - Asesoft” în care Sebastian Ghiţă şi alte opt persoane au fost acuzaţi de înşelăciune în legătură cu tranzacţii petroliere prin care au produs un prejudiciu de 200.000 de lei a încetat urmare a prescripţiei, scrie news.ro.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti şi este definitivă.

Instanţa a constatat încetarea proocesului faţă de toţi cei nouă inculpaţi ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, dar a admis acţiunea civilă formulată de ANAF şi i-a obligat pe toţi la plata sumei de 1.730.951 de lei.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti i-au trimis în judecată în 2002 pe Sebastian Aurel Ghiţă, Dan Constantin Grigoriu, Dan Florin Berendel, Romulus Gheorghe, Ioan Gheorghe Lalu, Alexandru Lenghel, Iriza Ştefan, Mircea Daniel Nicorici şi Stela Ştefan pentru înşelăciune şi fals în declaraţii.

Ei au fost acuzaţi că, prin intermediul mai multor companii, ar fi vândut produse petroliere catre OMV eludând taxa pentru fondul special al drumurilor publice (FDSP).

Inculpaţii au fost achitaţi în 2004 de Tribunalul Bucureşti şi apoi de Curtea de Apel Bucureşti. Înalta Curte a decis rejudecarea şi a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Bucureşti care, în 2011, i-a achitat din nou pe cei nouă. Dosarul a ajuns apoi la CAB şi la ICCJ, odată cu alegerea lui Ghiţă deputat, pentru a fi din nou trimis la CAB în noiembrie 2013.

În februarie 2014, CAB a constatat că s-a împlinit termenul pentru prescrierea faptelor, dar Sebastian Ghiţă, Gheorghe Romulus, Stela Ştefan şi Mircea Nicorici au spus că doresc continuarea judecăţii.

×