x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi vândut cu 87.500 de euro o mașină care nu era a lui

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi vândut cu 87.500 de euro o mașină care nu era a lui

de Redacția Jurnalul    |    13 Iul 2023   •   18:30
 Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi vândut cu 87.500 de euro o mașină care nu era a lui
Sursa foto: Hepta

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut de polițiștii din Capitală după ce ar fi vândut cu 87.500 de euro o mașină care nu era a lui.

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au făcut miercuri o percheziție domiciliară în București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În 18 februarie 2022, un bărbat de 48 de ani ar fi fost indus în eroare de către un alt bărbat de 37 de ani, prin prezentarea unei situații neadevărate ca fiind reală. Acesta ar fi încheiat un contract de vânzare cumpărare pentru un autoturism ce nu îi aparținea, cauzând un prejudiciu de 87.500 de euro.

În urma percheziției, au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri și bunuri ce fac obiectul cauzei.

De asemenea, bărbatul a fost depistat, iar în baza mandatului de aducere, acesta a fost dus la audieri și apoi reținut pentru 24 de ore. El va fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: masina bărbat politisti