x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Atenție! Ți-ai plastifiat certificatul de naștere? Nu mai e valabil! MAI trage un semnal de alarmă

Atenție! Ți-ai plastifiat certificatul de naștere? Nu mai e valabil! MAI trage un semnal de alarmă

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2025   •   17:45
Atenție! Ți-ai plastifiat certificatul de naștere? Nu mai e valabil! MAI trage un semnal de alarmă
Sursa foto: Hepta/Ministrul Afacerilor Interne

MAI avertizează: plastifierea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces le face nule. Află ce trebuie să faci dacă ți-ai plastifiat actele.

Ministerul Afacerilor Interne avertizează cetățenii că plastifierea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces duce automat la anularea valabilității acestora. Potrivit legislației în vigoare, actele de stare civilă care au fost plastifiate sunt considerate nule și nu mai pot fi folosite în relația cu autoritățile sau instituțiile publice.

„Conform legii, certificatele de stare civilă plastifiate nu mai sunt valabile și sunt respinse atunci când sunt prezentate pentru diverse proceduri administrative”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Instituția recomandă cetățenilor să protejeze documentele oficiale prin păstrarea lor în folii transparente, fără a le lipi sau sigila prin plastifiere.

Dacă documentul a fost deja plastifiat, singura soluție este solicitarea unui duplicat la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor din localitatea de domiciliu sau, pentru cei aflați în străinătate, la consulatul României.

 

×