x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Monica Macovei, audiată în dosarul accidentării unui motociclist

Monica Macovei, audiată în dosarul accidentării unui motociclist

de Redacția Jurnalul    |    26 Ian 2023   •   09:30
Monica Macovei, audiată în dosarul accidentării unui motociclist
Sursa foto: Diana Oros

Fostul ministru de Justiție Monica Macovei este audiată, astăzi, la Parchetul Curții de Apel Constanța, în dosarul accidentării motociclistului.

Pe data de 8 octombrie, anul trecut, Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar.

Acesta a fost accidentat grav și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București. Bărbatul accidentat de Macovei a stat o lună şi jumătate la ATI.

Prima reacție a fostului ministru de Justiție după accidentul în care a spulberat un motociclist cu mașina a fost: „Nu am pierdut controlul mașinii nicio secundă!”

„Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc.

Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă.

Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație.

Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a transmis, la vremea respective, Monica Macovei, într-un mesaj postat pe Facebook.

×
Subiecte în articol: monica macovei motociclist