Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, marți, de Curtea de Apel București la 24 de ani și patru luni închisoare în dosarul "Manhattan", în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.
În același dosar, fratele lui Hayssam, Mohamad Omar, a fost condamnat la 22 ani de închisoare, iar Mihai Nasture, cumnatul lui Hayssam, a rămas cu pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu executare dată de instanța de fond.
De asemenea, Viorel Vasile Mafteucă a primit 2 ani închisoare cu suspendare, în timp ce față de Doina Farladanschi a fost încetat procesul penal ca urmare a prescrierii faptelor.
Judecătorii de la Curtea de Apel București au admis apelul declarat de procurorii DIICOT și au mărit pedepsele date în noiembrie 2015 de Tribunalul București, instanța care îi aplicase lui Hayssam o condamnare de 23 de ani și 4 luni, iar Mohamad Omar primise 16 ani.
Tot atunci, Tribunalul București a decis ca cei doi frați să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei.
În acest dosar, Omar Hayssam a fost trimis în judecată în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, și doi parteneri de afaceri — Viorel Vasile Mafteucă și Doina Farladanschi.
Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracțional organizat și au acționat premeditat și planificat în vederea nerestituirii creditelor și trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water SA și SC Rio Soft Drinks în cadrul altor societăți din "Grupul Manhattan".
Procurorii susțin că Omar Hayssam și complicii lui au contractat împrumuturi bancare în numele Bucovina Mineral Water și Rio Soft Drinks, după care au transferat patrimoniile celor două companii (fabrica de sucuri Rio din Timișoara și fabrica de îmbuteliere ape minerale și sucuri Bucovina din Vatra Dornei) către alte societăți reale sau fantomă din "Grupul Manhattan".
Anchetatorii susțineau că prejudiciul produs este de 78,4 milioane de lei pentru infracțiunea de delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei pentru infracțiunea de evaziune fiscală, 17,3 milioane de lei pentru infracțiunea de spălare a banilor, totalul fiind de aproximativ 20 de milioane de euro.
Omar Hayssam a fost condamnat de instanțele din România în patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", 3 ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
El a reușit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în țară în anul 2013.
AGERPRES