Parlamentarii Opoziţiei au finalizat sesizarea de neconstituţionalitate pe modificările Codului penal şi o depun joi la Curtea Constituţională.
"Sesizarea pe care o adresăm Curţii Constituţionale este gata de a fi înregistrată, va fi înregistrată astăzi aşadar, sperăm că acest cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Pe lângă faptul că ei, evident, au încălcat Regulamentul Camerei, Constituţia României, convenţii internaţionale, tratate la care România este parte, noi credem că este nevoie, în acest moment, să sesizăm cu întrebări preliminare şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Solicităm, drept urmare, în preambulul sesizării noastre, solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să se pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi abia apoi să se aplece asupra cererii noastre privitoare la neconstituţionalitatea demersului PSD - ALDE. Sesizarea este rodul muncii PNL, USR şi PMP. Împreună am sesizat CCR", a declarat joi, la Parlament, deputatul PNL Ioan Cupşa.
El a adăugat că peste 30 de articole din modificările Codului penal fac obiectul sesizării de neconstituţionalitate - abuzul în serviciu, abrogarea neglijenţei în serviciu, modificarea definiţiei legii penale, prescripţia, principiul aflării adevărului, buna desfăşurare a procedurii judiciare.
"Sunt texte neclare, e textul de la grupul infracţional organizat unde se spune că acest grup există numai dacă funcţionează pentru o perioadă. Textul este mai mult decât neclar. Atacăm în egală măsură actul în sine în integralitatea sa pe condiţii extrinseci, s-a încălcat principiul bicameralismului, s-a încălcat Regulamentul Camerei atunci când a fost adoptat acest act", a precizat Cupşa. AGERPRES