x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții DNA la sediul central ANPC. Oamenii legii fac verificări într-un dosar de corupție

Percheziții DNA la sediul central ANPC. Oamenii legii fac verificări într-un dosar de corupție

19 Oct 2022   •   12:48
Percheziții DNA la sediul central ANPC. Oamenii legii fac verificări într-un dosar de corupție
Sursa foto: Hepta

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac, miercuri, percheziții la sediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), unde există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, ar exista suspiciuni asupra unor fapte de corupție și luare de mită în cazul șefului adjunct al ANPC, Paul Anghel, și al unei șefe de serviciu din cadrul aceleiași instituții.

Procurorii din cadrul DNA – Secția de combatere a corupției fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție.

Infracțiunile ar fi fost comise, porivit DNA, în perioada 2018 – 2022 și sunt în legătură cu efectuarea unor controale la mai mulți agenți economici (producători, distribuitori și mari retaileri de produse alimentare și nealimentare).

„În cursul zilei de 19 octombrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții la o instituție publică situată în municipiul București”, transmite DNA.

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că este vorba de percheziții la sediul ANPC.

Percheziții DNA la sediu ANPC

 

×
Subiecte în articol: ANPC DNA Paul Anghel