x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziţii la o instituţie publică într-un dosar de corupţie

Percheziţii la o instituţie publică într-un dosar de corupţie

19 Iul 2018   •   09:53
Percheziţii la o instituţie publică într-un dosar de corupţie

Procurorii Parchetului General şi poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR efectuează joi 23 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la o instituţie de interes public, la birourile şi domiciliile mai multor angajaţi, cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.

 

Potrivit unui comunicat al PG, din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obişnuiesc să condiţioneze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririle lor de serviciu de primirea unor sume de bani. 

"În concret, cei în cauză condiţionează soluţionarea cererilor petenţilor, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanţii din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiaţi, fiind creat astfel un mecanism între funcţionarii instituţiei din diverse compartimente, având ca scop obţinerea de beneficii personale. În acest mod nu se respectă ordinea înregistrării cererilor, nu sunt acordate şanse egale şi este încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună credinţă, câştigători fiind doar cei ce se încadrează în 'priorităţile' angajaţilor, în schimbul sumelor de bani date ca recompensă", arată Parchetul General. 

Vor fi puse în aplicare opt mandate de aducere pe numele suspecţilor, urmând a fi audiaţi şi aproximativ 60 de martori. 

Concomitent, cu sprijinul specialiştilor din cadrul ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, vor fi efectuate controale fiscale şi verificări de specialitate la o societate comercială deţinută de una dintre angajatele cercetate şi pentru stabilirea fluxurilor financiare aferente sumelor de bani obţinute ilegal de personale implicate în mecanismul infracţional. 

Parchetul General precizează că aceste acţiuni vizează şi un subofiţer din cadrul unei unităţi militare din Bucureşti, cercetările faţă de acesta fiind realizate distinct, de către procurori din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. AGERPRES

×