x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Prahova: Inspectorul ANAF acuzat de DNA de luare de mită, în arest preventiv

Prahova: Inspectorul ANAF acuzat de DNA de luare de mită, în arest preventiv

17 Feb 2016   •   16:08
Prahova: Inspectorul ANAF acuzat de DNA de luare de mită, în arest preventiv

Inspectorul din cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ploieşti care a fost reţinut marţi, de procurorii DNA Ploieşti, sub acuzaţia de luare de mită, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, decizia instanţei nefiind definitivă.

Potrivit unui comunicat de presă al Tribunalului Prahova, magistraţii au admis, miercuri, propunerea procurorilor anticorupţie şi au dispus arestarea preventivă a lui Ovidiu Bonciu pentru o perioadă de 30 de zile, hotărârea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Conform unui comunicat de presă al DNA, în cauză există probe care arată că, la data de 18 ianuarie 2016, Bonciu, în calitate de inspector principal în cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ploieşti, a pretins şi primit suma de 3.000 lei de la un om de afaceri, cu ocazia efectuării unui control fiscal inopinat la firma administrată de acesta din urmă.

"Suma de bani menţionată mai sus a fost pretinsă şi primită de funcţionarul public în schimbul favorizării societăţii respective, în sensul de a nu propune efectuarea unei inspecţii fiscale, astfel cum ar fi impus rezultatele verificărilor prealabile derulate de inspectorul fiscal", se arată în comunicatul citat.

Bociu a fost audiat de procurori timp de aproximativ şapte ore, fiind ulterior scos încătuşat din sediul DNA Ploieşti. La ieşire, acesta a negat că ar fi luat bani pentru a proteja interesele unui om de afaceri.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. AGERPRES

×