x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Predoiu: Nu am inițiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară

Predoiu: Nu am inițiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară

de Redacția Jurnalul    |    15 Feb 2023   •   16:00
Predoiu: Nu am inițiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară

„Nu am inițiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară sau de altă natură”, spune Cătălin Predoiu, invitat la Ora Guvernului în Senat.

„În data de 18 ianuarie 2023 am afirmat că un anumit acuzat a fost achitat. În realitate, informația pe care o aveam era greșită, procesul fiind încă pe rol, fapt pe care nu îl cunoașteam, nefiind la curent cu mersul proceselor penale, nu aceasta este activitatea de care mă ocup la minister. Din păcate, ignorându-se textul ad literam al declarației mele, s-a speculat timp de două săptămâni, așa cum s-a speculat și astăzi, într-o veritabile minicampanie politică, în sensul că aș fi anunțat deja un verdict viitor în respectivul caz, ba chiar și cum s-a spus și astăzi, că sunt în general la curent cu ceea ce se întâmplă în astfel de cazuri. În realitate și în concret, spusele mele au fost ”și ulterior achitat”, sintagma fiind fără îndoială, pentru un interpret de bună credință, una care se referă la un eveniment trecut, consumat și nu la unul viitor, care urmează să se întâmple”, a afirmă Cătălin Predoiu.

El spune că, „la fel de superficial, a fost speculată și precizarea că nu a avut informația din surse oficiale, adică din partea unui oficial sau a unei instituții de stat”.

„În absența unui proces de intenție, se poate lesne obseva faptul că în concret a fost vorba pur și simplu exclusiv de o informare eronată, în ceea ce mă privește, pe care o regret, departe de orice intenție și cu atât mai puțin acționând în afara limitelor competențelor mele legale, a normelor legale și morale. (...) După cum am și declarat ulterior, am luat și iau ca martor întreg sistemul judiciar, pe fiecare magistrat și grefier, în sensul că niciodată, în niciun context, nu am inițiat, sugerat sau solicitat vreun deznodământ privind o procedură judiciară sau de altă natură”, adaugă Predoiu.

Cătălin Predoiu a afirmat în luna ianuarie, la Europa FM, că soţul fostei şefe a DIICOT Giorgiana Hosu a fost achitat în cadrul unui proces, deşi nu există o sentinţă în acest sens. Ulterior, ministrul Predoiu și-a cerut scuze publice, afirmând că avea informaţia „din surse neoficiale” şi nu a verificat-o.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cătălin Predoiu Senat.