x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, suspendat din funcţia de conducere şi din cea de procuror

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, suspendat din funcţia de conducere şi din cea de procuror

01 Aug 2017   •   09:25
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, suspendat din funcţia de conducere şi din cea de procuror
Sursa foto: jinga80/Getty Images/iStockphoto

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stăncescu, care a fost arestată preventiv pentru fapte de corupţie, a fost suspendată din funcţia de conducere, dar şi din funcţia de procuror, în baza unei decizii adoptate, luni, de Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

"Secţia pentru procurori a hotărât suspendarea din funcţia de procuror şi din funcţia de conducere a doamnei Stăncescu Raluca, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în temeiul art. 62 alin. 1 lit. a1) din Legea nr. 303/2004, începând cu data de 21.07.2017, ca urmare a luării faţă de aceasta, prin încheierea nr. 1/21.07.2017 dispusă de Curtea de Apel Suceva - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a măsurii arestării preventive", se precizează pe site-ul CSM.

Raluca Stăncescu a fost arestată preventiv pentru 30 de zile în baza unei sentinţe emise pe 21 iulie de magistraţii Curţii de Apel Suceava. Judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă înaintată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care o acuză pe Stăncescu de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublicate.

Stăncescu a contestat decizia Curţii de Apel Suceava la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care urmează să se pronunţe pe 3 august în acest caz.

În acelaşi dosar a fost arestat preventiv şi un bărbat din Botoşani, Cătălin Stavără, acuzat de şantaj.

Totodată, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de agentul de poliţie Constantin Batcă de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa - prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani - a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

"Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Stăncescu Raluca şi Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane", se precizează în comunicatul de presă.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 - 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni.

În aceeaşi calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără, date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

Prin acest demers au fost afectate atât interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât şi interesele legale ale persoanei respective, ale cărei drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, mai menţionează sursa citată. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Raluca Stăncescu arestat preventiv