Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, s-a întâlnit vineri cu reprezentanţi ai grefierilor prezenţi la mitingul organizat de Federaţia Projust, la discuţii luând parte membri afiliaţi şi neafiliaţi federaţiei sindicale şi reprezentanţi ai MJ.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, în urma consultărilor s-au agreat mai multe puncte.
În ce priveşte Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, personalul auxiliar va transmite Ministerului Justiţiei propuneri şi observaţii privind documentul, în principal cu privire la termenele de efectuare a lucrărilor şi corelarea cu termenele din legislaţia primară. Ministerul Justiţiei va analiza aceste propuneri şi va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii.
De asemenea, referitor la Statutul personalului de specialitate - Ministerul Justiţiei va iniţia o nouă procedură legislativă, pe baza proiectului de lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, promovat în anul 2011.
Cât priveşte salarizarea unitară la nivel naţional, Ministerul Justiţiei precizează că va sprijini curţile de apel în determinarea unitară a nivelului de salarizare, eliminând discrepanţele existente în prezent între acestea.
Întrucât problemele expuse necesită consultări şi cu alte organizaţii sindicale ale acestei categorii de personal, precum şi cu reprezentanţi ai personalului neafiliat organizaţiilor sindicale, în ultima săptămână a lunii octombrie Ministerul Justiţiei va programa o întâlnire cu participarea acestora. La întâlnire vor fi invitaţi reprezentanţi ai CSM şi ai Şcolii Naţionale de Grefieri, se arată în comunicatul MJ.
Vineri, câteva sute de grefieri au protestat în faţa sediului Ministerului Justiţiei, nemulţumirile fiind legate de salarizare, lipsa de personal sau condiţiile de muncă şi lipsa unui statut al personalului auxiliar din instanţe şi parchete.
Preşedintele executiv al "Projust", Răducu Petcu, a declarat, pentru AGERPRES, că alte nemulţumiri sunt lipsa unui statut al personalului auxiliar din instanţe şi parchete şi dialogul cu ministrul Justiţiei.
"Ministrul Justiţiei într-un an de zile s-a întâlnit o singură dată cu personalul auxiliar din instanţe şi parchete. În tot mandatul nu a adus nicio îmbunătăţire acestor persoane, mai rău, în Parlament a retras statutul personalului înaintat spre adoptare (...), a trecut de o Cameră, iar la a doua Cameră, la votul final, Ministerul Justiţiei a venit şi a spus că îşi retrage proiectul, că nu îl mai susţine", a susţinut Petcu.
El a explicat că un statut al personalului auxiliar ar fi rezolvat probleme precum plata orelor suplimentare, lipsa de personal, condiţiile de muncă şi salarizarea "la limita subzistenţei" pentru toate categoriile din sistem.
"Avem personalul conex, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, cu salariu minim pe economie. Spre exemplu, un grefier-arhivar are în mână undeva la 1.500 de lei, nu mai spun de aprozi, şoferi, agenţi procedurali, care au salariul minim pe economie", a arătat Petcu.
Sursa: AGERPRES