x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat din Mureş, arestat după ce a răpit o tânără și a agresat-o

Bărbat din Mureş, arestat după ce a răpit o tânără și a agresat-o

de Redacția Jurnalul    |    23 Iul 2023   •   18:40
Bărbat din Mureş, arestat după ce a răpit o tânără și a agresat-o
Sursa foto: ThinkstockPhotos

Un bărbat de 33 de ani, care a răpit o fată de 23 de ani din Târgu Mureș și a agresat-o, a fost prins, iar duminică a fost arestat preventiv.

Potrivit Poliției Mureș, bărbatul de 33 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe . Acesta a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile .

„În fapt, la data de 21 iulie 2023, în jurul orei 23.30, Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o tânără de 23 de ani ar fi fost luată cu forța de pe o stradă din comuna Livezeni și introdusă într-un autovehicul, pornind într-o direcție necunoscută. În baza sesizării, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș s-a constituit de urgență o echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției municipiului Târgu Mureș și Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului. Au fost demarate activități specifice de căutare și de stabilirea a intinerariului de deplasare al autovehicului vizat, fiind alertate toate subunitățile de poliție din județ și echipajele din teren, prin declanșarea operațiunii ,,Năvodul”. Astfel, în dimineața de 22 iulie 2023, autoturismul în cauză a fost oprit de către polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Ghindari, în localitatea Bălăușeri”, transmite, duminică, Poliția Mureș.

Tânăra de 23 de ani nu a necesitat îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost imobilizat și dus la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș .

La aceeași dată, în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, fiind introdus și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș. Duminică, Judecătoria Târgu Mureș a admis propunerea de arestare preventivă formulată de unitatea de Parchet și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile .

Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș .

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: rapire arestat agresiune