x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șeful Autorității Electorale Permanente, dat pe mâna procurorilor de la Parchetul General

Șeful Autorității Electorale Permanente, dat pe mâna procurorilor de la Parchetul General

de Redacția Jurnalul    |    09 Ian 2023   •   09:16
Șeful Autorității Electorale Permanente, dat pe mâna procurorilor de la Parchetul General
Sursa foto: roaep.ro

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au sesizat Parchetul General în legătură cu activitatea șefului Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu Buică. Acesta este acuzat de folosirea funcției pentru a-și favoriza cumnata, angajată în cadrul Autorității Electorale Permanente.

”Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către CONSTANTIN-FLORIN MITULEȚU BUICĂ a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de Președinte al Autorității Electorale Permanente a emis, aprobat și semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul Vicepreședintelui Autorității Electorale Permanente pe funcția de consilier.”, arată un comunicat ANI.

×
Subiecte în articol: seful aep parchet general