x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Sistemul judiciar din România, GRAV afectat de reforma pensiilor speciale. Zeci de magistrați se retrag din activitate

Sistemul judiciar din România, GRAV afectat de reforma pensiilor speciale. Zeci de magistrați se retrag din activitate

de Redacția Jurnalul    |    22 Dec 2022   •   15:55
Sistemul judiciar din România, GRAV afectat de reforma pensiilor speciale. Zeci de magistrați se retrag din activitate

Noile reglementări privind pensiile speciale au dus la pensionări masive în rândul magistraților, fapt ce pune în dificultate sistemul judiciar din România.

În ultimele săptămâni s-au retras din activitate sute de judecători și procurori de la toate instanțele din București și din țară, aducând sistemul judiciar în pragul colapsului ca urmare a lipsei acute de personal, cu zeci de mii de dosare pe rol, în care se dau termene de luni de zile și a căror soluționare se prelungește astfel ani de zile. Mai mult, noii magistrați, care intră în sistem de pe băncile școlilor, nu au experiență și sunt nevoiți să soluționeze cazuri complexe și grave, pentru care de obicei este nevoie de ani de zile de practică.

Numai astăzi, 22 decembrie  2022, președintele Klaus Iohannis a semnat decrete pentru eliberarea din funcție a 13 procurori care activau de la parchetele de pe lângă curțile de Apel și tribunale, până  la  Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) sau Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată  și Terorism.

Iată lista magistraților ale căror decrete de eliberare din funcție au fost semnate astăzi.

  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată  și Terorism a domnului Liviu Matei, în prezent delegat în funcția de procuror șef al Serviciului teritorial Ploiești din cadrul aceleiași direcții – pensionare, la data de 23 decembrie 2022;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Monica Dobrescu, în prezent delegată în funcția de procuror șef al Biroului de recursuri penale în interesul legii din cadrul Secției judiciare – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată  și Terorism – Serviciul teritorial Alba Iulia a doamnei Adina-Raluca Bebeșelea - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată  și Terorism – structura centrală a doamnei Mihaela Melconian - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată  și Terorism – structura centrală a domnului Gheorghe Bozu - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a domnului Nicu Paul Ioniță - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Eugen Fülöp, procuror  general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Ștefan Dan Cioancă, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a doamnei Valeria Gherman - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a domnului Olivian Ilie Oana - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată  și Terorism a domnului Paul Ardeleanu, procuror șef al Serviciului teritorial Constanța din cadrul aceleiași direcții - pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror militar a domnului Florin Stelian Bobin, procuror militar șef al Secției de urmărire penală la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de colonel magistrat a domnului Iulian Dinu, procuror militar la Secția Parchetelor Militare a  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pensionare.

 

×