x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tânăr obligat, sub amenințare, să scoată bani dintr-un bancomat din Capitală

Tânăr obligat, sub amenințare, să scoată bani dintr-un bancomat din Capitală

de Redacția Jurnalul    |    30 Ian 2025   •   10:31
Tânăr obligat, sub amenințare, să scoată bani dintr-un bancomat din Capitală

Un tânăr de 19 ani a fost obligat, miercuri, fiind amenințat cu un cuțit de două persoane, să scoată bani dintr-un bancomat din Sectorul 2 al Capitalei și să îi dea atacatorilor.

Polițiștii Capitalei au făcut miercuri două percheziții domiciliare în judetul Ilfov, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat.

În 9 ianuarie 2025, Secția 7 Poliție a fost sesizată, prin apel la 112, de un tânăr de 19 ani cu privire la faptul că, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla în apropierea unei sucursale bancare din Sectorul 2, ar fi fost abordat de două persoane.

Acestea l-au amenințat cu un cuțit și l-ar fi determinat să retragă din bancomat o sumă de bani, pe care i-ar fi luat-o.

Cercetările efectuate au condus către doi tineri, în vârstă de 15, respectiv 23 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

De asemenea, în urma extinderii investigațiilor, s-a stabilit că cei doi bănuiți ar mai fi comis o altă infracțiune. În aceeași zi, în jurul orei 23.30, prin secţionarea sistemului antifurt, ar fi sustras o bicicletă, care se afla asigurată pe o alee pietonală, situată în Sectorul 2, prejudiciul fiind estimat la 800 de lei.

Cei doi suspecți au fost duși la audieri.

În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bancomat amenintare talharie