x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Criminalul Gigi Englezu, reprofilat: și-a făcut rețea de distribuție a stupefiantelor în trei închisori

Criminalul Gigi Englezu, reprofilat: și-a făcut rețea de distribuție a stupefiantelor în trei închisori

de Carmina Pricopie    |    26 Mai 2023   •   06:00
Criminalul Gigi Englezu, reprofilat: și-a făcut rețea de distribuție a stupefiantelor în trei închisori

22 de percheziţii au fost făcute săptămâna aceasta de poliţişti şi parchetul antimafia pentru desfiinţarea unei reţele de distribuţie de droguri chiar în sistemul penitenciar. Descinderile au avut loc în trei puşcării din Galaţi, Giurgiu şi Brăila, dar şi la 19 adrese din Galaţi, Brăila, Vrancea şi Bucureşti. Anchetatorii aveau informaţii că puşcăriaşii făceau trafic de droguri chiar în spatele gratiilor.

Potrivit unor surse din anchetă, liderul cartelului de traficanţi din penitenciare ar fi Vasile Gheorghe Văscăuţanu, zis Gigi Englezu. Un individ deosebit de periculos, recidivist, ultima dată fiind condamnat la închisoare pe viaţă pentru asasinarea unui om de afaceri din judeţul Vrancea.

În februarie 2019, Constantin Chiriţă, patron al unei case de schimb valutar din Focşani, plecase cu maşina personală spre casa familiei, situată în comuna Slobozia Ciorăşti, limitrofă oraşului. Pe drum, maşina lui Chiriţă a fost blocată de o maşină de teren, în care se aflau doi indivizi, unul dintre ei fiind Gigi Englezu. Ştiau că patronul avea în maşină o sumă mare de bani. Aşa şi era. Abia scosese din casa de schimb valutar 13.000 de lire sterline, 37.000 de euro, 4.000 dolari americani şi 200.000 de lei, iar ei au acţionat la pont.

După ce i-au blocat maşina, Chiriţă s-a baricadat înăuntru. Doi dintre atacatori au început să tragă în maşină. Aveau un pistol de calibru 5,6 mm şi o puşcă de 9 mm. Patronul a murit pe loc. Banii nu au mai putut să-i ia, pentru că nu au putut deschide maşina.

La o săptămână de la asasinat, atacatorii au fost arestaţi, iar anul trecut, Văscăuţeanu şi celălalt individ care au tras în patronul vrâncean au fost condamnaţi definitiv pe viaţă.

Droguri impregnate în hârtie. O coală A4 conținea 100 de doze

Văscăuţeanu nu era însă la prima condamnare. În 2018 abia fusese eliberat condiţionat, după ce în 2017 fusese condamnat la 2 ani şi 8 luni pentru trafic de droguri. Şi, la traficul de droguri s-a întors acum, spun surse din anchetă, deşi este încarcerat. „La sfârșitul anului 2022, într-o unitate de penitenciar a fost creată o structură infracțională specializată în introducerea în spațiile de deținere a unor importante cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive, păstrate și distribuite, în schimbul unor importante sume de bani, persoanelor private de libertate”, ne-a declarat un ofiţer BBCO Galaţi, care a lucrat în acest caz. „Drogurile de mare risc și substanțele cu efecte psihoactive au fost impregnate în foi de hârtie şi remise persoanelor private de libertate cu ocazia vizitelor efectuate de aparținători“, a precizat poliţistul.

Odată introduse în Penitenciarul Galaţi, drogurile disimulate în documente erau uşor scoase. Deţinuţii făceau denunţuri mincinoase despre fapte care s-ar fi petrecut în alte zone ale ţării şi, pentru a fi audiaţi, erau transportaţi din puşcăria gălăţeană în penitenciarele Giurgiu şi Brăila. Odată ajunşi în aceste puşcării, traficanţii reuşeau să vândă o doză cu 100 de lei. O singură coală tip A4 era transformată într-o sută de doze pentru consumatorii de droguri. 23 de deţinuţi, dealeri şi aparţinători au fost luaţi pe sus la audieri.

 

 

×