Tulburarea ordinii şi liniştii publice poate fi considerată ca atare şi atunci când afectează o singură persoană, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce a fost consultată de Curtea de Apel Timişoara într-un caz. Formularea din Codul penal (articolul 371) era până acum ambiguă, deoarece se folosea forma de plural atunci când erau descrise persoanele ce pot fi afectate de această infracţiune.
"Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă". ÎCCJ a decis, însă, că existenţa infracţiunii nu depinde de afectarea mai multor persoane.
"În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane", a explicat ÎCCJ într-un comunicat.
Decizia ICCJ, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, va deveni obligatorie pentru instanţe în cazuri de o factură similară.