x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE Decizie DE ULTIMĂ ORĂ în dosarul accidentului de circulație în care a fost implicat Lucian Bode

UPDATE Decizie DE ULTIMĂ ORĂ în dosarul accidentului de circulație în care a fost implicat Lucian Bode

12 Oct 2021   •   16:47
UPDATE Decizie DE ULTIMĂ ORĂ în dosarul accidentului de circulație în care a fost implicat Lucian Bode
Sursa foto: Hepta

Parchetul General a transmis, marți, motivele pentru care dosarul privind accidentul în care a fost implicată mașina lui Lucian Bode a fost clasat.

În privința infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fapta nu este prevăzută de legea penală.

În privința cercetării privind accidentul de muncă, urmat cu incapacitate temporară de muncă, nu au fost întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni.

Nu au fost întrunite nici elementele de tipicitate ale infracţiunii de omisiune a sesizării.

Totodată, s-a dispus clasarea și în privința infracțiunii de încălcarea consemnului, întrucât nu au existat acțiuni sau inacțiuni dintre cele prevăzute în normele de incriminare a acestei infracțiuni.

Accidentul a avut loc în vara anului trecut, pe DN7, în zona localităţii Drăganul din judeţul Argeş. O filmare a unui motociclist aflat în trafic arăta cum o maşină în care se afla fostul ministru al Transporturilor a circulat pe contrasens pentru a depăşi o porţiune aglomerată, deşi depăşirea nu este permisă în zona respectivă. Ulterior a lovit frontal un autoturism care a venit din sens opus.

Lucian Bode nu se afla la volan în momentul accidentului. Potrivit poliţiştilor, Bode era pasager în autoturismul respectiv şi nu a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Celelalte persoane implicate în accident au suferit răni uşoare, prin urmare nimeni nu a mers la spital.

Însă ne întrebăm, deși demnitarul nu se afla la volan, cu siguranță șoferul autoturismului nu a făcut această manevră din proprie inițiativă, fiind subaltern al lui Lucian Bode. Prin urmare, cine a dat ordinul? Ciine e ste autorul moral al accidentului și a încălcării flagrante ale legilor de cirulație. 

ȘTIRE INIȚIALĂ Dosarul accidentului în care a fost implicată mașina lui Lucian Bode a fost clasat de Secția Parchetelor Militare din Parchetul General, potrivit unor surse judiciare.

Nu s-au întrunit elementele constituitive ale unei infracțiuni.

Accidentul a avut loc în vara anului trecut, pe DN7, în zona localităţii Drăganul din judeţul Argeş. O filmare a unui motociclist aflat în trafic arăta cum o maşină în care se afla fostul ministr al Transporturilor a circulat pe contrasens pentru a depăşi o porţiune aglomerată, deşi depăşirea nu este permisă în zona respectivă. Ulterior a lovit frontal un autoturism care a venit din sens opus.

Lucian Bode nu se afla la volan în momentul accidentului. Potrivit poliţiştilor, Bode era pasager în autoturismul respectiv şi nu a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Celelalte persoane implicate în accident au suferit răni uşoare, aşa că nimeni nu a mers la spital.

Mediafax

×
Subiecte în articol: dosar clasat accident lucian bode