Motivul - în dosar, de partea primăriței, s-a făcut o cerere de intervenție. Intervenientul este nimeni altul decât Uniunea Salvați România, formațiune care s-a făcut remarcată, în anii trecuți, prin sloganuri „antipenali” și „pro-justiție”. De altfel, președintele USR, Cătălin Drulă, i-a luat public apărarea lui Clotilde Armand, după ce ANI a constatat conflictul de interese penal în care aceasta s-a aflat. Drulă a mai acuzat ANI de „mizerie” și după ce aceeași instituție l-a dat pe Nicușor Dan pe mâna Parchetului pentru abuz în serviciu.
Clotilde Armand a acționat în judecată Agenția Națională de Integritate încă din 24 noiembrie 2022, când a depus o acțiune la Curtea de Apel București, solicitând anularea raportului de evaluare 49614/G/II/3 noiembrie 2022, cerând, în primă fază, până la soluționarea cererii principale, suspendarea efectelor acestui raport de evaluare. Această din urmă cerere a fost respinsă la data de 13 martie 2023, printr-o încheiere care putea fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la comunicare, însă, potrivit fișei dosarului publicată pe Portalul Instanțelor de judecată, acest lucru nu a avut loc.
Următorul termen în acest proces a fost stabilit pentru data de 8 mai 2023, când instanța a decis să amâne cauza, „pentru ca reclamanta (Clotilde Armand - n.red.) să formuleze un punct de vedere cu privire la cererea de intervenție formulată de Uniunea Salvați Bucureștiul - Organizația Sector 1, pentru ca terțul să depună înscrisuri în susținerea cererii”. Termenul următor a fost stabilit pentru data de 19 iunie 2023.
S-a numit manager de proiect anticorupție și și-a mărit indemnizația
„Uniunea Salvați Bucureștiul”, entitatea care apare în acest înscris al instanței ca formulând cererea de intervenție este, cel mai probabil, Uniunea Salvați România - Organizația Sector 1. Asta, deoarece USB a fost dizolvată ca entitate, odată cu fuziunea prin absorbție cu USR, așa cum rezultă din hotărârea definitivă a Curții de Apel București nr. 1001A din 29 decembrie 2016, dispusă în dosarul 35215/3/2016.
În luna noiembrie a anului trecut, Agenția Națională de Integritate (ANI) a întocmit un raport conform căruia edilul Sectorului 1, Clotilde Armand, a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine, în cuantum de 18.720 de lei, încălcând astfel prevederile Legii 161/2003. „Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare cu până la 30%”, se arată în acest raport.
Conducerea USR a sărit, instant, la „gâtul” inspectorilor de integritate
După constatarea acestei situații, ANI a sesizat PÎCCJ cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Clotilde Armand a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuției de primar, respectiv în perioada februarie - august 2022, a semnat cinci dispoziții care au condus la crearea unor venituri pentru sine.
Tot atunci, ANI a sesizat și Prefectura Capitalei, cu privire la legalitatea actelor administrative, mai exact a dispoziției de numire în calitatea de manager de proiect și a celor patru dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, „acte pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictului de interese în materie administrativă și a legislației în materia penală”.
Imediat după ce acest raport a fost dat publicității, liderul USR, Cătălin Drulă, a declarat că „sunt mari semne de întrebare legate de modul în care activează ANI. Este o instituție asupra activității căreia eu am mari semne de întrebare, inclusiv cu privire la felul în care a acționat în acest caz. ANI a dat-o în bară cu foarte multe astfel de acțiuni”.
Și procesul lui Nicușor Dan cu ANI începe luna viitoare
Același Cătălin Drulă a revenit cu atacuri la adresa ANI, în primăvara acestui an, când și Nicușor Dan a fost găsit în conflict de interese și a fost dat pe mâna procurorilor. „Mizeria ANI la adresa lui Nicușor Dan e doar încă o dovadă a politizării acestei instituții care hărțuiește politicienii și primarii din Opoziție. Aceasta este regimul Iohannis, pas cu pas către Belarus”, scria, la acel moment, pe Facebook, liderul USR. ANI a constatat că între 7 august și 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a celei de director interimar al ALPAB, Nicușor Dan, ca director general, a solicitat suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3 milioane de lei. Ulterior, a transmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.
Cu privire la înaintarea unei sesizări la PÎCCJ, inspectorii de integritate arată că Nicușor Dan a săvârșit, posibil, un abuz în serviciu și a folosit funcția publică pentru favorizarea unor persoane, deoarece amenda contravențională aplicată de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) persoanei fizice Nicușor Dan a fost achitată de Primăria Capitalei, iar demersurile de contestare în instanță au fost efectuate de Direcția Juridică a Primăriei, pentru Nicușor Dan, atât în calitate de primar, cât și în calitate de persoană fizică, documentul purtând semnătura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități.
Și Nicușor Dan a atacat în instanță, la Curtea de Apel București, acest raport, printr-o acțiune din 2 martie 2023. Primul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru data de 8 iunie 2023.