x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Victor Becali, eliberat condiţionat din închisoare

Victor Becali, eliberat condiţionat din închisoare

04 Ian 2018   •   20:18
Victor Becali, eliberat condiţionat din închisoare

Tribunalul Ilfov a decis definitiv joi eliberarea condiţionată din închisoare a fostului impresar Victor Becali, care executa la Penitenciarul Jilava o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de fotbalişti.

Tribunalul Ilfov a respins contestaţia DNA şi a menţinut decizia de eliberare pronunţată pe 21 noiembrie 2017 de Judecătoria Sectorului 4.

Victor Becali a fost condamnat în martie 2014 la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc. În prezent, doar Cristian Borcea se mai află în detenţie, restul fiind eliberaţi condiţionat.

Potrivit DNA, faptele săvârşite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind "spălaţi" prin intermediul unor firme off-shore.

Victor Becali mai are o condamnare de cinci ani şi opt luni închisoare în dosarul mituirii fostei judecătoare Geanina Terceanu, însă decizia în acest caz nu este definitivă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor becali