x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 33 de decese la căminul de bătrâni, din Galați. Zeci de persoane rămân internate în spital

33 de decese la căminul de bătrâni, din Galați. Zeci de persoane rămân internate în spital

27 Apr 2020   •   10:59
33 de decese la căminul de bătrâni, din Galați. Zeci de persoane rămân internate în spital

Numărul deceselor provocate de COVID-19 în rândul persoanelor aflate în caminul de bătrâni „Sfântul Ilie” din Galați a ajuns la 33, după ce doi bărbaţi de 61 de ani şi de 97 de ani au murit în ultimele 24 de ore, transmite, luni, corespondentul MEDIAFAX.

Conform informaţiilor oficiale, în ultimele 24 de ore au decedat doi bărbaţi de 61 de ani şi de 97 de ani. Ei erau internaţi la Spitalul Judeţean şi la Spitalul de Boli Infecţioase din oraşul Galaţi de două săptămâni şi au murit din cauza complicaţiilor survenite pe fondul infectării cu noul virus. Cele două victime aveau probleme cardiovasculare, renale şi boala Alzheimer.

Bilanţul victimelor din căminul de bătrâni a ajuns, luni, la 33 de persoane.

Autorităţile mai anunţă că alte peste 60 de persoane în vârstă primesc tratament în diferite spitale din Galaţi.

În prezent, în interiorul căminului „Sf.Ilie” se mai află circă 50 de persoane care nu au fost infectate cu virusul COVID-19. Deoarece numeroşi membri ai personalului s-au îmbolnăvit de la izbucnirea epidemiei, autorităţile locale au decis să trimită la faţa locului asistente şi infirmiere de la unităţi medicale din oraş.

Mediafax

×