x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale A MURIT dupa ce hainele i-au luat foc intr-o biserica

A MURIT dupa ce hainele i-au luat foc intr-o biserica

06 Oct 2015   •   15:28
A MURIT dupa ce hainele i-au luat foc intr-o biserica

Un bărbat de 68 de ani din Dorohoi s-a stins în urmă cu câteva zile pe patul Spitalului Județean Botoșani după ce mai bine de o lună de zile a stat acasă cu arsuri severe pe corp, arsuri pe care le-a dobândit la o biserică din Dorohoi, când din neatenție cămașa de pe el s-a aprins de la o lumânare, potrivit Opinia de Dorohoi.


Polițiștii dorohoieni s-au sesizat și au cerut efectuarea necropsiei după ce, din primele verificări au constatat că Gheorghe O. a suferit arsurile pe 30 august, într-o duminică când, aflându-se în apropierea locului unde ard lumânările, hainele acestuia s-au aprins. Polițiștii au mai aflat că atunci bărbatul a reușit să se dezbrace singur de hainele în flăcări după care a plecat în cartierul Drochia unde locuiește împreună cu concubina. P

e 2 septembrie, starea bărbatului s-a agravat și a fost internat o vreme la Spitalul Dorohoi de unde mai târziu a fost trimis la Județeanul din Botoșani.”Am fost anunțați că bărbatul a decedat și ca urmare s-a deschis dosar pentru moarte suspectă și facem verificări pentru a stabili cauzele în care a avut loc accidentul precum și cauzele decesului”, a declarat comisarul șef Marcel Prichici, șeful Poliției Dorohoi.

×
Subiecte în articol: deces