Din primele cercetări ale polițiștilor sibieni, s-a stabilit faptul că impactul a fost frontal și s-a produs pe fondul pătrunderii pe contrasens.
„Un autoturism condus de către o femeie in vârsta de 32 de ani ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat in coliziune cu o autoutilitara care transporta colete, condusă de un bărbat in vârsta de 44 de ani”, spun reprezentanții Poliției Sibiu.
În urma accidentului, cele trei persoane din autoturism au fost rănite. Este vorba de femeia în vârstă de 36 de ani, care se afla la volan, de un bărbat de 37 de ani și de un copil în vârstă de 11 ani.
Potrivit ISU Sibiu, bărbatul este politraumatizat, femeia a suferit traumatism de coloană cervicala și traumatism bazin, iar copilul are traumatism cranio-cerebral. Cei trei au fost duși la Spitalul din Mediaș.
Alte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza si condițiile in care s-a produs accidentul.
Traficul rutier este blocat pe DN14, în zona producerii accidentului.
(sursa: Mediafax)