Şase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri pe Valea Oltului (DN7) la Proieni, la kilometrul 230+500, în accident fiind implicate trei autoturisme şi un TIR ce transporta butelii goale, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Accidentul s-a produs pe DN 7, în zona localităţii Proieni din judeţul Vâlcea. Potrivit primelor informaţii, şoferul unui autoturism a ieşit din coloană în tentativa de a efectua o depăşire şi a intrat în plin în maşina cu butelii.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în alte două autoturisme.
Traficul rutier în zonă este blocat momentan, potrivit sursei citate. Conform reprezentanţilor IPJ Vâlcea, una dintre victime pare grav rănită.
www.agerpres.ro