Update Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că traficul a fost reluat în ambele direcții pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 230+300 metri, în zona localității Câineni, județul Vâlcea. Circulația fusese blocată după ce un ansamblu auto s-a răsturnat pe carosabil.
Stire initiala „Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autotren, în localitatea Câineni, la km 230+ 400m, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, un bărbat de 36 de ani, din județul Dâmbovița, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile”, au constatat polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. În urma evenimentului rutier, nicio persoană nu a fost rănită.
Parte carosabilă este curată și umedă:
"Rugăm participanții la trafic să nu blocheze sensul opus de mers, pentru a permite accesul echipelor de intervenție", transmite DRDP Craiova