x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale Accident între două tramvaie în Arad

Accident între două tramvaie în Arad

de Redacția Jurnalul Publicat la 22 Oct 2025 11:54 Modificat la 22 Oct 2025 11:54
Accident între două tramvaie în Arad
Hepta

Două tramvaie au fost implicate miercuri într-un accident în Arad. Mai multe persoane sunt asistate medical la fața locului.

ISU Arad anunță că accidentul a avut loc pe Calea Aurel Vlaicu.

La fața locului intervin o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială Transport Personal și Victime Multiple și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

Patru victime au fost preluate de echipajele medicale și asistate la fața locului.

Intervenția este în desfășurare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tramvaie accident arad