x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal pe DN 64, în Ionești. Un bărbat de 45 de ani a murit, iar un copil de 14 ani și un alt bărbat de 48 de ani au ajuns la spital

Accident mortal pe DN 64, în Ionești. Un bărbat de 45 de ani a murit, iar un copil de 14 ani și un alt bărbat de 48 de ani au ajuns la spital

de Redacția Jurnalul    |    19 Dec 2023   •   07:54
Accident mortal pe DN 64, în Ionești. Un bărbat de 45 de ani a murit, iar un copil de 14 ani și un alt bărbat de 48 de ani au ajuns la spital
Sursa foto: IPJ Vâlcea

Un accident mortal a avut loc marți dimineața pe DN 64, în județul Vâlcea. Un bărbat de 45 de ani a murit, după ce mașina în care se afla a părăsit șoseaua și s-a răsturnat.

Potrivit IPJ Vâlcea, accidentul a avut loc în localitatea Ionești, marți dimineața, în jurul orei 5.00.

Din verificările preliminare făcute, s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din județul Olt, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 64, în localitatea Ionești, la km 93+ 300 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

Un bărbat de 45 de ani, pasager în autovehicul, a murit, iar șoferul și un minor de 14 ani au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident mortal Ionești