Potrivit ISU Mehedinți, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu o ambulanță SMURD, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare la un accident rutier, produs în municipiul Drobeta-Turnu Severin, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu.
În urma accidentului, în care au fost implicate două autoturisme, trei persoane au fost evaluate la fața locului de către paramedicii SMURD și cele două echipaje SAJ.
Dintre acestea, două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe, iar cea de-a treia persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele două autoturisme implicate în accident.