x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident rutier cu patru răniţi pe DN 69 Arad - Timişoara, cauzat de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum

Accident rutier cu patru răniţi pe DN 69 Arad - Timişoara, cauzat de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum

21 Noi 2015   •   20:59
Accident rutier cu patru răniţi pe DN 69 Arad - Timişoara, cauzat de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum

Patru persoane, o femeie şi trei bărbaţi, au ajuns sâmbătă la spital, în urma unui accident rutier produs sâmbătă după-amiază pe drumul naţional DN 69 Arad - Timişoara, între localităţile Şagu şi Vinga, (judeţul Arad), cauzat de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

'În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului de către poliţiştii rutieri, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Arad, care conducea o autoutilitară pe DN 69, deplasându-se din direcţia Timişoara spre Arad. Din cauza neatenţiei în conducere şi a carosabilului umed, într-o curbă la stânga, conducătorul auto respectiv a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de către un bărbat de 54 de ani din judeţul Mehedinţi. În urma impactului, a fost rănită grav o femeie de 36 de ani, pasageră pe bancheta din dreapta faţă în autoturism şi au fost răniţi uşor trei bărbaţi - conducătorul autoturismului şi doi pasageri ai autoutilitarei, în vârstă de 21 şi respectiv 32 de ani', a declarat pentru AGERPRES agent şef adjunct Ovidiu Liber, purtător de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Arad.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii vinovăţiilor şi a condiţiilor concrete în care s-a produs accidentul, a menţionat sursa citată.

Timp de o oră şi jumătate, circulaţia autovehiculelor pe DN 69, între localităţile Şagu şi Vinga, a fost întreruptă.

Cele patru persoane rănite în urma accidentului au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a primi îngrijiri medicale. Şoferul autoutilitarei a refuzat atât consultul, cât şi investigaţiile medicale.

Conform medicilor de la la SMURD Arad, femeia e în stare gravă, suferind un traumatism cranio-cerebral, un traumatism maxilo-facial, contuzie de coloană cervicală şi traumatism toraco-abdominal şi fiind intubată oro-traheal şi ventilată mecanic. Şoferul autoturismului este conştient, însă şi el a suferit un traumatism cranio-cerebral şi unul toraco-abdominal. În ceea ce îi priveşte pe cei doi răniţi din autoutilitară, unul dintre ei a suferit un traumatism maxilo-facial şi o contuzie de coloană cervicală, iar cel de al doilea are escoriaţii faciale şi la cot.  

×
Subiecte în articol: accident