Bărbatul încarcerat în urma accidentului care a avut loc miercuri pe centura de nord a Capitalei are traumatisme multiple, dar este conştient, a anunţat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.
Potrivit acestuia, victima, de 52 de ani, se află sub supravegherea personalului SMURD.
Medicii continuă evaluarea pasagerului din dreapta.
Accidentul s-a produs pe centura de nord a Capitalei, pe sensul Otopeni - Tunari, fiind vorba despre o coliziune între un autoturism şi o dubă, au anunţat oficiali ai IPJ Ilfov.
Circulaţia este blocată pe o bandă.
La faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere, una de descarcerare şi două SMURD. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro