O tânără a fost rănită după ce, în timp ce conducea miercuri un autoturism, în staţiunea Mamaia, ar fi adormit la volan, maşina părăsind carosabilul şi intrând într-un autovehicul parcat pe marginea bulevardului, acesta fiind apoi proiectat într-o altă maşină, tot parcată, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
"La data de 6 martie a.c., ora 08.40, o tânără, în vârstă de 21 ani, a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, dinspre Năvodari către Constanţa, iar din cauza oboselii ar fi adormit, după care a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism, ambele fiind parcate.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto", a informat IPJ.
La locul producerii accidentului rutier a intervenit o ambulanţă SMURD B din cadrul Detaşamentului Fripis al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", tânăra fiind transportată la spital. AGERPRES