x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Activitatea metroului, perturbată la o oră de trafic maxim de pana majoră de curent

Activitatea metroului, perturbată la o oră de trafic maxim de pana majoră de curent

08 Feb 2017   •   20:50
Activitatea metroului, perturbată la o oră de trafic maxim de pana majoră de curent
Sursa foto: Foto: Ovidiu Militaru

Staţiile de metrou Piaţa Victoriei şi Basarab au rămas, miercuri seara, fără curent electric din cauza unei pene de curent produse în zona centrală a Capitalei, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Metrorex. 

" Există o pană de curent care afectează o parte din Bucureşti. Pe noi ne-a afectat în staţiile Piaţa Victoriei şi Basarab, în sensul că nu este lumină în staţii. Trenurile circulă normal, peste tot, dar pentru siguranţa călătorilor am luat decizia să nu oprim în staţiile respective până la remedierea avariei", au precizat sursele citate. 

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă miercuri seara, în jurul orei 19:15, în zona centrală a Capitalei, după o avarie la staţia de transformare Bucureşti Nord, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Enel. 

Potrivit acestora, defecţiunea urmează a fi remediată în cel mai scurt timp.

×