x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alarmant: Serviciile de stingere a incendiilor lipsesc total din porturile constănțene

Alarmant: Serviciile de stingere a incendiilor lipsesc total din porturile constănțene

17 Iul 2019   •   16:25
Alarmant: Serviciile de stingere a incendiilor lipsesc total din porturile constănțene

Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa (CN APM) nu are în prezent un contract de operare pentru serviciile de prevenire şi stingere a incendiilor şi de intervenţii în situaţii de urgenţă, atrage atenţia, miercuri, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel ALFA", Bogdan Hossu, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

"Contractul cu firma Consal Trade SRL a expirat la sfârşitul lunii ianuarie 2019 şi de atunci aceste servicii nu sunt asigurate. Considerăm că era datoria CN APM SA de a organiza procedurile de licitaţie în aşa fel încât să se asigure continuitatea acestor servicii, având în vedere că de ele depind atât siguranţa operatorilor din port, cât şi siguranţa întregului oraş şi a comunităţii învecinate. În plus, există şi un număr semnificativ de locuri de muncă pe care această situaţie le plasează într-o zonă de incertitudine", se menţionează în document.

Bogdan Hossu avertizează că serviciul pentru stingerea incendiilor este unul vital pentru siguranţă şi aminteşte de incendiul de la clubul Colectiv.

"Având în vedere că este vorba despre un serviciu vital pentru siguranţă, care lipseşte de peste jumătate de an, riscurile sunt imense, iar într-o eventuală situaţie de urgenţă cine îşi asumă consecinţele? Nu s-a învăţat chiar nimic din tragica experienţă 'Colectiv'? De altfel, există şi indicii care arată că modul în care s-a organizat şi desfăşurat licitaţia este neprofesionist. Caietul de sarcini al licitaţiei cuprinde clauze artificiale şi arbitrare (spre exemplu condiţia ca intervenţiile să fie asigurate cu o anumită autospecială), licitaţia fiind organizată în condiţiile unei legislaţii în schimbare. Din motivele expuse mai sus, Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA' vă solicită intervenţia pentru a urgenta restabilirea asigurării serviciului de prevenire şi stingere a incendiilor şi intervenţii în situaţii de urgenţă în Portul Constanţa", se menţionează în scrisoarea transmisă ministrului Transporturilor. AGERPRES

×