x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alba: O persoană decedată şi trei rănite într-un accident pe DN1, cu trei autoturisme implicate

Alba: O persoană decedată şi trei rănite într-un accident pe DN1, cu trei autoturisme implicate

19 Noi 2017   •   19:15
Alba: O persoană decedată şi trei rănite într-un accident pe DN1, cu trei autoturisme implicate

O persoană a murit şi trei au fost rănite, din care una foarte grav, într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme, produs duminică seara pe DN1, pe raza localităţii Miraslău din judeţul Alba.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, plutonier major Alina Marescu, dintre cele patru persoane rănite, două au fost accidentate mai grav, fiind necesară descarcerarea acestora. Ulterior, una dintre acestea a decedat, a informat ISU Alba.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale complexe de intervenţie, două ambulanţe SMURD şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Alba.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, comisar Luminiţa Prodan, a declarat, pentru AGERPRES, că potrivit primele informaţii, accidentul ar fi fost provocat de o pătrundere pe contrasens.

În urma accidentului traficul a fost blocat în zonă aproape o oră. AGERPRES

×