Un număr de patru maşini au fost avariate în urma unei explozii urmate de incendiu la o fostă staţie PECO din municipiul Galaţi, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Potrivit acestuia, deflagraţia s-a produs la recipientele de depozitare ale fostei staţii PECO, aflate sub trotuar, şi care au mai rămas cu combustibil, deşi staţia fusese desfiinţată în urmă cu mai mulţi ani.
În urma exploziei, patru maşini au fost avariate, dintre care una aflată în trafic.
Două persoane au primit asistenţă medicală pentru atacuri de panică.
Suflul exploziei a spart mai multe geamuri de la un hotel aflat în apropiere.
Traficul în zonă este oprit, deşi incendiul a fost lichidat. La acest moment, nu se cunosc cauzele deflagraţiei.
www.agerpres.ro
Nouă şoferi au fost prinşi drogaţi și trei beți la volan de poliţiştii Capitalei. Polițiștii au reținut 26 de permise și au dat, în două nopți, amenzi de peste 10.000 lei.
În nopțile de vineri spre...
Angajaţii MAI au verificat sâmbătă aproape 4.600 de operatori economici și aproximativ 90.000 de persoane. Au fost aplicate 5.337 de sancţiuni de peste 900.000 lei.
Peste 12.000 angajați ai Ministerului...
Oamenii care au fost vaccinați împotriva COVID-19 ar trebui să poată merge la restaurante și cinematografe mai devreme decât alții, a spus ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Heiko Maas.
Opinia ministrul...
În România au fost înregistrate 2.156 cazuri noi coronavirus în ultimele 24 de ore, iar 57 de români au murit, arată, sâmbătă, raportul Grupului de Comunicare Strategică (GCS). La ATI sunt 1.076...
Polițiștii recomandă șoferilor care revin în București din stațiunile montane de pe Valea Prahovei folosirea unor rute alternative.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă...
În perioada 15 ianuarie ora 15:00 - 17 ianuarie ora 11.00, pe platforma informatică programare vaccinare-covid.gov.ro s-au realizat 209.270 programări pentru persoanele din etapa a doua de vaccinare.
S-au programat...
Profesorul Adrian Streinu-Cercel a declarat, duminică, la Institutul de boli infecțioase „Prof. dr. Matei Balș”, că ar putea exista mai multe cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus din Marea...
Premierul Florin Cîţu scrie pe Facebook că programările pentru vaccinare merg bine și campania de vaccinare merge bine. Cîţu prezintă și o statistică a celor care s-au programat până acum și metoda de...
Un tânăr de 22 de ani din comuna Frumușița, județul Galați, a fost prins în trafic de polițiști, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 km/h, într-o localitate unde limita era 50 km/h. Tânărul ar...
UPDATE:
Centrul Infotrafic a revenit, anunțând că circulația feroviară a fost reluată pe Magistrala 200 Arad – Deva, cu restricție de viteză de 30 km/h, în zona stației Milova, județul Arad, unde, din...
O femeie în vârstă de 84 de ani din orașul Galați a fost găsită moartă, duminică, după ce în locuinţa sa a izbucnit un incendiu din cauza unei lumânări. Soțul ei a ajuns la spital, cu arsuri.
Potrivit...
Galerie Foto Italia înăspreşte din nou restricțiile pentru combaterea pandemiei din cauza numărului crescut de cazuri, desemnând duminică trei zone drept zone roșii, a declarat sâmbătă ministrul Sănătății, Roberto...
Staţia meteo Miercurea Ciuc a înregistrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, minus 23 de grade, cea mai scăzută temperatură înregistrată în țară.
Este ger și la Joseni, cu minus 21 de grade și la...
Rata sinuciderilor din Japonia a crescut în cel de-al doilea val de pandemie, în special în rândul femeilor și copiilor.
Rata sinuciderilor din iulie-octombrie a crescut cu 16% față de aceeași perioadă a...
Codrin Ștefănescu a scris pe pagina sa de Facebook că Liviu Dragnea ar fi fost liber dacă Partidul Social Democrat ar fi câștigat alegerile.
„La europarlamentare ne-au votat doar unul din zece...